Lui Roger Munier
Lumina pustiește înalturile –
Mulțimi de imperii înfrânte.
Asaltat de reflexe, ochiul bate-n retragere.
Ținuturi de necuprins aidoma insomniei,
Grohotișuri de os.
Toamnă fără hotare,
Setea-și scoate la lumină invizibilele izvoare.
Un ultim profet predică în pustiu.
Închide ochii și-auzi cum cântă lumina:
Amiaza ți se cuibărește-n timpane!
Închide ochii, deschide-i apoi!
Nu mai e nimeni aici, nici chiar tu însuți.
Ceea ce nu e piatră
lumină este.
