Faceți căutări pe acest blog

luni, 14 aprilie 2014

Evangheliile toamnei

Patru evanghelii scrie-vom despre căderea
frunzei în toamnă.
Matei zice-va:
- Frunza de verdele verdelui cădea-va în toamnă.
Marcu striga-va:
- De greutatea vieţii şi de viaţă pe viaţă cădea-va
frunza în toamnă.
Luca va zice:
- Din nedragoste, din neînviată moarte,
din verde repetat numai cu umbra
cădea-va frunza în toamnă.
Ioan se va ridica şi va zice:
- Toamna nu cad frunzele,
toamna cade numai toamnă
ca o frunză cade toamna, toamnă.
Stau şi e toamnă şi sunt frunză
şi cad pe pământ.

Nichita Stănescu