Nervura unei singure frunze palpaie
dospind o vanitate
unica.
Mii de frunze
ori...
nu mii..
ci
Multe fosnete de frunze
isi tipa seva nervurilor
acut.
Toate isi coc clorofila arogantei.
Iar sfiala...
aerul cucerit de pietate,
anunta denaturari ale timpului.
Contorsionarea evlavioasa a verdelui
(numai bun de respirat)
Suspina cu zambet
Azi.
Epiderma se strange in fiorul caderii.
De la vis la verde,
prin galben
si prin cantecul pamantului...
e loc punctat
doar pentru traiul tau etern?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu