despre oameni si moluste

un om pe care il cunosc doar din urmele cuvintelor pe care le mai impartim in urma asta de existenta imi citeste scrijelirile.
fara vreun repros, m-a intrebat de ce nu am mai scris aici "din februarie".

si m-am gandit. nu am mai scris. este cumva straniu intrucat daca ar fi sa transpun ceea ce mi se invalatuceste sub tample, as putea sustine cu lejeritate un blog cu postari zilnice.
spre inutila folosinta?
l-am intrebat despre ce sa scriu. asa s-a nascut titlul acestor randuri tacanite in taste.
oamenii ii considera inferiori (deci nevertebrati) in special pe inadaptati. ori pe cei care depasesc (uneori fara vointa constientizarii) linia groasa a normalitatii. poate fi ceva atat de nefiresc?
exista oameni, exista moluste. exista existentele insele.
nu ar fi nimic (trist) de scris daca cei dintai nu ar continua sa fuga de semeni si sa le transfere ceea ce ei considera defecte ale celor din urma.
pana la urma, intre noi si ei nu este nici coabitare, nici ierarhie. ci doar normalitate.
de aceea, picatura asta rotunda cat lumea de apa, limpezeste a primavara in care, iata, am scris.