Copacul s-a înălţat pătrunzându-mi mâinile,
Seva lui mi-a urcat prin braţe,
Trunchiul său a crescut în pieptul meu –
Aplecate,
Crengile lui răsar din mine ca nişte braţe.
Copac eşti tu
Şi muşchi eşti,
Eşti violetele dezmierdate de vânt.
Un copil – uite-atâta de-nalt! – eşti,
Dar toate astea lumii îi par nerozii.
Ezra POUND
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu