echilibru

am obosit

Nemarginire-i?

Strop de-albastru imprumutat din cer. Redat ca o cana de zahar plina cu zambete. Pentru pudra obrajilor arsi de soarele noptilor tivite cu rasarituri. Asfinturile sunt ale altor lumi. Tainice lumi, inchise in pieptul respiratiilor. Iar respiratiile sunt valuri.
- Inspira, am nevoie de tine la contopirile negurilor.
- Inspir… daca expiri.
- Inspira-mi. Si voi culege un juramant.
- Amana-l. Numai ramai. Ce nevoie sa am de podoabe…, soptesti zambind cu toate zambetele si toate clipele zambite.
- Raman. Nu pot parasi oceanul! spun privind lung, nevazand, nezambind.
M-as parasi, da-mi curaj.

id ego... alter ego

Daca imensitatea exteriorului te descumpaneste, orice raspuns mic iti conduce sinele-binele?

mult

Plin rotund in simturi
Vis plapand.
Rani se-ascut in carne
Dor tacut.
Dans usor de cremeni
Plans, fior.

Noile ierni nasca-ti
Ultime dureri…

Sfarsit de timp cunoscut

O toba icnea in baterea sangelui din calcai
Nefiinta mea fierbea in tampla ce primea un cui
Inrosit
Ritmul neostoit bubuia
Intetit
De ce am scris despre suparari verzi fara sa fi stiut?