Nemarginire-i?

Strop de-albastru imprumutat din cer. Redat ca o cana de zahar plina cu zambete. Pentru pudra obrajilor arsi de soarele noptilor tivite cu rasarituri. Asfinturile sunt ale altor lumi. Tainice lumi, inchise in pieptul respiratiilor. Iar respiratiile sunt valuri.
- Inspira, am nevoie de tine la contopirile negurilor.
- Inspir… daca expiri.
- Inspira-mi. Si voi culege un juramant.
- Amana-l. Numai ramai. Ce nevoie sa am de podoabe…, soptesti zambind cu toate zambetele si toate clipele zambite.
- Raman. Nu pot parasi oceanul! spun privind lung, nevazand, nezambind.
M-as parasi, da-mi curaj.